Tuesday, June 23, 2009
Monday, June 22, 2009
my ashtray heart just battled for the sun
(da, copy/paste de la locul de munca)
Placebo s-a intors. Mediafax zice ca au fost 7000 de oameni. Eu habar n-am sa estimez numarul de spectatori. Nu pot sa spun decat ca in jurul meu am vazut o mare de oameni mult mai intinsa decat acum 3 ani, la Arenele Romane.
Pe bilet, ora de incepere era 20. Atunci, pe scena se desfasurau australienii de la Expatriate. Cu un rock alternative destul de cuminte si cinstit, baietii n-au sunat rau. Au adunat cateva aplauze din fata scenei si au plecat destul de repede, nimeni neavand rabdare sa-i analizeze prea mult. Toata lumea astepta formatia multi-etnica si multi-…orientata.
Nu ma asteptam ca Placebo sa-si inceapa cantarea pe lumina. Cu putin timp inainte de apus, insa, Brian Molko, Stefan Olsdal, Steve Forrest si ceilalti 3 muzicieni care ii acompaniaza in turneu au inceput The Battle for the Sun. Va pot spune din start ca au invins, indiferent daca s-au folosit de medicamente veritabile sau nu, Placebo si-a facut efectul.
Ca si in 2006, setlistul a fost dominat de noile compozitii. Daca atunci ele veneau de pe Meds, acum nu mai putin de 8 cantece de pe Battle for the Sun au rasunat in parcarea Romexpo. Sincer, nu credeam ca acestea vor fi primite cu atata entuziasm din partea publicului. Nu din alt motiv, dar (oficial) albumul s-a lansat de-abia pe 8 iunie. La Battle for the Sun si For What It’s Worth publicul, cel putin cel din zona A, stia versurile si canta impreuna cu Mr. Molko. Si daca tot am ajuns la public, eu ii acord nota 10. Nu stiu ce se intampla mai in spate, dar in fata toata lumea se agita, sarea, canta, tipa si, intr-un final apoteotic, arunca cu sutiene pe scena…bine, nu chiar toata lumea s-a entuziasmat asa de tare. Pe scurt, atmosfera a fost una foarte faina. Fata de data trecuta, parca si Molko a comunicat mai mult, la sfarsit, ‘complimentandu-ne’ cu un you’re fucking amazing!.
Cei trei au cantat cu foarte multa energie (o mentiune speciala pentru inepuizabilul Steve Forrest, noul tobar, care nu se putea opri, lovea cu atata sete in tobele alea…). Binecunoscuta voce a lui Brian Molko a sunat foarte bine, clar si cu o combinatie specifica si foarte exacta de forta si sensibilitate.
Pe langa noile cantece, in setlist si-au mai facut loc si cateva dintre melodiile mai cunoscute, cum ar fi Sleeping With Ghosts, Every You Every Me, Special Needs sau Black-Eyed.
Nu stiu cum s-a vazut de pe scena, dar din public a sunat, s-a vazut si s-a simtit un concert foarte bun, fara nimic extra, fara nimic lipsa. Pe langa prestatiile trupei si a publicului, trebuie aplaudata si inspiratia si curajul organizatorilor de a alege un loc mai mare pentru acest concert. Ladies and gentlemen of Placebo, we hope to see you again soon!
p.s. urmeaza dezvaluiri senzationale in cazurile bookfest, kumm & friends!! tine(-)ti televizorul inchis!
Placebo s-a intors. Mediafax zice ca au fost 7000 de oameni. Eu habar n-am sa estimez numarul de spectatori. Nu pot sa spun decat ca in jurul meu am vazut o mare de oameni mult mai intinsa decat acum 3 ani, la Arenele Romane.
Pe bilet, ora de incepere era 20. Atunci, pe scena se desfasurau australienii de la Expatriate. Cu un rock alternative destul de cuminte si cinstit, baietii n-au sunat rau. Au adunat cateva aplauze din fata scenei si au plecat destul de repede, nimeni neavand rabdare sa-i analizeze prea mult. Toata lumea astepta formatia multi-etnica si multi-…orientata.
Nu ma asteptam ca Placebo sa-si inceapa cantarea pe lumina. Cu putin timp inainte de apus, insa, Brian Molko, Stefan Olsdal, Steve Forrest si ceilalti 3 muzicieni care ii acompaniaza in turneu au inceput The Battle for the Sun. Va pot spune din start ca au invins, indiferent daca s-au folosit de medicamente veritabile sau nu, Placebo si-a facut efectul.
Ca si in 2006, setlistul a fost dominat de noile compozitii. Daca atunci ele veneau de pe Meds, acum nu mai putin de 8 cantece de pe Battle for the Sun au rasunat in parcarea Romexpo. Sincer, nu credeam ca acestea vor fi primite cu atata entuziasm din partea publicului. Nu din alt motiv, dar (oficial) albumul s-a lansat de-abia pe 8 iunie. La Battle for the Sun si For What It’s Worth publicul, cel putin cel din zona A, stia versurile si canta impreuna cu Mr. Molko. Si daca tot am ajuns la public, eu ii acord nota 10. Nu stiu ce se intampla mai in spate, dar in fata toata lumea se agita, sarea, canta, tipa si, intr-un final apoteotic, arunca cu sutiene pe scena…bine, nu chiar toata lumea s-a entuziasmat asa de tare. Pe scurt, atmosfera a fost una foarte faina. Fata de data trecuta, parca si Molko a comunicat mai mult, la sfarsit, ‘complimentandu-ne’ cu un you’re fucking amazing!.
Cei trei au cantat cu foarte multa energie (o mentiune speciala pentru inepuizabilul Steve Forrest, noul tobar, care nu se putea opri, lovea cu atata sete in tobele alea…). Binecunoscuta voce a lui Brian Molko a sunat foarte bine, clar si cu o combinatie specifica si foarte exacta de forta si sensibilitate.
Pe langa noile cantece, in setlist si-au mai facut loc si cateva dintre melodiile mai cunoscute, cum ar fi Sleeping With Ghosts, Every You Every Me, Special Needs sau Black-Eyed.
Nu stiu cum s-a vazut de pe scena, dar din public a sunat, s-a vazut si s-a simtit un concert foarte bun, fara nimic extra, fara nimic lipsa. Pe langa prestatiile trupei si a publicului, trebuie aplaudata si inspiratia si curajul organizatorilor de a alege un loc mai mare pentru acest concert. Ladies and gentlemen of Placebo, we hope to see you again soon!
p.s. urmeaza dezvaluiri senzationale in cazurile bookfest, kumm & friends!! tine(-)ti televizorul inchis!
Centrul Vechi...bata-l vina!
(o reluam incetisor, cu doua texte preluate de pe dob.ro)
De cand mi-am inceput oficial vara, destinul drumurilor mele prin Bucuresti s-a intersectat de cateva ori cu zona pe care eu o denumesc generic ‘Lipscanii’, cunoscuta tuturor sub numele de cod ‘Centrul Vechi’. E o zona in care-mi place sa ma plimb, sa pierd vremea pe terase la care, daca nu esti destul de vigilent, cauti o masa libera pentru cateva zeci de minute. Imi plac oamenii care frecventeaza, in general, Centrul Vechi, imi place ideea de oaza de ‘altceva’ in mijlocul orasului 'claxonist' si nervos. E un loc in care nimeni nu trebuie sa ajunga nicaieri, un loc unde se intampla foarte multe dintre discutiile interesante si cu cap ale Bucurestiului. Pe Lipscani e plin mai mereu; se pare, deci, ca, dintr-un motiv sau altul, o gramada de oameni se simt bine acolo. Si atunci de ce lasam Centrul Vechi sa arate asa cum arata si de ce lasam un loc cu atat de mult potential sa se scalde in praf si santiere?
Imi place sa ma plimb pe-acolo si imi place berea bauta pe o terasa de pe Smardan, dar, sa recunoastem, de cele mai multe ori privelistea e dezolanta. La inceput am fost de acord, nu exista renovare/restaurare fara ceva deranj de genul asta. A trecut, totusi, atata timp si nimic nu se intampla. Centrul Vechi e amortit printre santuri, podele provizorii si alte lucrari care nu par sa mai avanseze.
Daca am avea o clasa politica din care sa putem sa ne alegem niste reprezentanti, cred ca cea mai sanatoasa decizie ar fi ca toata zona Centrului Vechi sa fie administrata de un primar care sa se ocupe numai de ea. Asa cum avem primari de sector, asa ne-ar trebui si pozitia de Primar al Centrului Vechi. Un om care sa fie zilnic acolo si care sa stie sa aleaga cele mai bune variante pentru ca Lipscanii sa ajunga la nivelul ‘confratilor’ din alte tari.
Sigur, e doar o propunere ipotetica. Nu cred ca exista resursele, bugetele si oamenii pentru infiintarea unei mici primarii in acea zona. Daca, insa, nu o sa fie acolo un om care sa inteleaga ceea ce inseamna Centrul Vechi (nu doar amintirea Bucurestiului Interbelic, ci si terasele, cluburile si, in general, toata boemia-urbana care exista acum) si care sa faca o prioritate din restaurarea inteligenta a acelei parti a Bucurestiului, o sa mai treaca mult timp pana ca Centrul Vechi sa ajunga sa arate asa cum ar trebui si sa reprezinte zona culturala care ar putea sa fie. Pana atunci ne vom bea berea printre dunele de praf, vom dezbate toate nimicurile pe marginea santierelor si ne vom plimba printre cladiri darapanate.
De cand mi-am inceput oficial vara, destinul drumurilor mele prin Bucuresti s-a intersectat de cateva ori cu zona pe care eu o denumesc generic ‘Lipscanii’, cunoscuta tuturor sub numele de cod ‘Centrul Vechi’. E o zona in care-mi place sa ma plimb, sa pierd vremea pe terase la care, daca nu esti destul de vigilent, cauti o masa libera pentru cateva zeci de minute. Imi plac oamenii care frecventeaza, in general, Centrul Vechi, imi place ideea de oaza de ‘altceva’ in mijlocul orasului 'claxonist' si nervos. E un loc in care nimeni nu trebuie sa ajunga nicaieri, un loc unde se intampla foarte multe dintre discutiile interesante si cu cap ale Bucurestiului. Pe Lipscani e plin mai mereu; se pare, deci, ca, dintr-un motiv sau altul, o gramada de oameni se simt bine acolo. Si atunci de ce lasam Centrul Vechi sa arate asa cum arata si de ce lasam un loc cu atat de mult potential sa se scalde in praf si santiere?
Imi place sa ma plimb pe-acolo si imi place berea bauta pe o terasa de pe Smardan, dar, sa recunoastem, de cele mai multe ori privelistea e dezolanta. La inceput am fost de acord, nu exista renovare/restaurare fara ceva deranj de genul asta. A trecut, totusi, atata timp si nimic nu se intampla. Centrul Vechi e amortit printre santuri, podele provizorii si alte lucrari care nu par sa mai avanseze.
Daca am avea o clasa politica din care sa putem sa ne alegem niste reprezentanti, cred ca cea mai sanatoasa decizie ar fi ca toata zona Centrului Vechi sa fie administrata de un primar care sa se ocupe numai de ea. Asa cum avem primari de sector, asa ne-ar trebui si pozitia de Primar al Centrului Vechi. Un om care sa fie zilnic acolo si care sa stie sa aleaga cele mai bune variante pentru ca Lipscanii sa ajunga la nivelul ‘confratilor’ din alte tari.
Sigur, e doar o propunere ipotetica. Nu cred ca exista resursele, bugetele si oamenii pentru infiintarea unei mici primarii in acea zona. Daca, insa, nu o sa fie acolo un om care sa inteleaga ceea ce inseamna Centrul Vechi (nu doar amintirea Bucurestiului Interbelic, ci si terasele, cluburile si, in general, toata boemia-urbana care exista acum) si care sa faca o prioritate din restaurarea inteligenta a acelei parti a Bucurestiului, o sa mai treaca mult timp pana ca Centrul Vechi sa ajunga sa arate asa cum ar trebui si sa reprezinte zona culturala care ar putea sa fie. Pana atunci ne vom bea berea printre dunele de praf, vom dezbate toate nimicurile pe marginea santierelor si ne vom plimba printre cladiri darapanate.
Thursday, June 18, 2009
i just realized...
...that i'm a narcissistic ego-maniac stalker.
now back to work.
p.s. ma voi intoarce curand.
now back to work.
p.s. ma voi intoarce curand.
Subscribe to:
Posts (Atom)
Posts
