bazinga! goes up a level

pentru că m-am plictisit, m-am gândit să-i aduc playlistului independența binemeritată.
așadar....

bazinga! playlist's blog

bazinga! playlist on Facebook

bazinga! playlist Vol. 4

s-a-mplinit sorocu', a venit si volumul cu numărul patru din deja celebra sagă muzicală bazinga! playlist. e cel mai lung de până acum și, după previziunile personale, cel mai greu digerabil și lipsit de popularitate (nu că precedentele ar fi avut parte de un succes răsunător). întrebarea logică ar fi ”păi, atunci, de ce le-ai mai pus?”. răspunsul aferent ar fi ”pentru că mie-mi plac”. lăsând scuzele deoparte, urmează 20 de piese foarte vechi și foarte noi, numai bune de ascultat...acum!

1. Holy Fuck - Stilettos
2. Grant Lassie - Dirty Detour
3. The Cinematics - Guernica
4. White Rabbits - Percussion Gun
5. The National - Conversation 16
6. The Black Keys - Tighten Up
7. Wolf Parade - What Did My Lover Say? (It Always Had To Go This Way)
8. Miike Snow - The Rabbit
9. We Sing In Colors - Let's All Behave
10. The Drums - Forever & Ever Amen
11. The Solids - Hey Beautiful
12. Frankie & The Heartstrings - Fragile
13. Karen Elson - The Ghost Who Walks
14. The Coral - Butterfly House
15. jj - Let Go
16. Raised By Swans - Violet Light
17. CocoRosie - Lemonade
18. How To Destroy Angels - The Space In Between
19. Iamamiwhoami - B
20. Skin - Comfort of Strangers

de downloadat de aici. enjoy, seed and spread the word! bazinga!

ce fac eu la școală

mulți dintre ascultători mă acuză că mi-aș fi părăsit țara mamă pentru nimic, că m-am dus la inghilteri să stau degeaba, că „aia nu e facultate ce faci tu” și așaaaaa mai departe. total de acord. cu toate astea, din când în când, am și lucruri de făcut pentru facultatea asta.
ăl mai important proiect practic de anu' ăsta s-a materializat în 3 mini-episoade dintr-o serie de podcasturi. tema și alte detalii erau la dispoziția utilizatorului (adică eu).
eu am scris, produs, editat și ascultat de prea multe ori aceste trei bucățele de podcast. nu sunt prea mulțumit de cum au ieșit, mai ales din punct de vedere al scenariului. notă n-am primit încă, așa că nu mă pot confesa.

cam asta e. pregătiți roșiile ouă și ouăle roșii.

The Daily Day - ep1

The Daily Day - ep2

The Daily Day - ep3

la mulți ani

pentru că a crescut sub ochii noștri.
pentru că are o audiență mai mare decât televiziunea americană.
pentru că ne-a schimbat viețile.
pentru că, printre altele, pitong, șasă cai și bahoi.
pentru că a adus o nouă dimensiune în media.
pentru că a crescut în 5 ani cât alții...niciodată.
pentru că viața mea ar fi mult mai seacă astăzi fără el.

la mulți ani, dragă YouTube!

de urmat

Gărgărița veselă e PR cu viitor și de-acum se dă și pe net. Cu blog, twitter și facebook (aproape secret). De citit!

Albarn se reîntoarce iar și din nou, de data asta pe peliculă

Dacă la fostul loc de muncă n-am mai avut ocazia să-l recomand, mă revărs aici. După muzică, ajungem la filme...cu și despre muzică.

No Distance Left to Run este un documentar despre trupa care, alături de frații/rivalii de la Oasis, a adus britpopul pe culmile gloriei - Blur. Ocazia cu care Will Lovelace și Dylan Southern au dezgropat istoria londonezilor a fost reuniunea de anul trecut a lui Damon Albarn, Graham Coxon, Alex James și Dave Rowentree, reuniune care a culminat cu poziția de headliner la mai toate marile festivaluri din UK și un mega-concert în Hyde Park.

No Distance Left to Run nu e doar un documentar despre una dintre cele mai importante formații din istoria recentă a muzicii, e un documentar despre patru prieteni, despre schimbările din noi de care nici măcar nu ne dăm seama, despre celebritate și, evident, despre eternele arhetipuri din marile formații - cele două genii creative care, la un moment dat, nu mai pot coexista artistic.

Cel mai impresionant moment din documentar (și poate din toată cariera Blur) e atunci când, în timpul deja legendarului concert de la Glastonbury 2009, Damon Albarn și-a lăsat garda jos și a fost lovit de tot ceea ce încă înseamnă formația asta. Nu vreau să stric surpriza, în caz că o să vedeți filmul, așa că nu o să dau mai multe detalii. Pe mine m-a lovit adânc și sunt convins că nu sunt mulți cei pe care-i lasă indiferenți respectiva secvență.

Asta ca să nu mai vorbim de cât de bine sunt filmate showurile live și cât de…mișto sunt "personajele" acestui film.

Deși unii văd în No Distance Left to Run unul dintre cele mai bune documentare despre o formație, sunt convins că filmul de față nu e chiar cel mai obiectiv dintre ele. Cu toate astea, pe mine m-a marcat și m-a trecut automat și irevocabil pe lista fanilor Blur. Din cauza faptului că nu este făcut doar pentru fanii înfocați, filmul ăsta trebuie văzut de toată lumea. Enjoy!

întrebare de control

care bere e mai bună, a doua sau a treia?
eu votez cu a doua variantă, adică a treia.
noroc!

de trecut lenea

ok, în caz că arzi de curiozitate, formațiile mele preferate pentru săptămâna asta sunt două. cu puțin noroc, o să le (re)văd live în toamnă.

bazinga! playlist Vol. 3

e gata! După urechile mele, ăsta e cel mai bun de până acum. Deși nici cu primu' nu mi-e rușine. Da' parcă și al doilea sună bine. Mă rog, să fie download la toată lumea. Așadar...

bazinga! playlist Vol. 3

1. Foals - Spanish Sahara
2. The Mono Jacks - Maria
3. The Dead Weather - The Difference Between Us
4. Interpol - Lights
5. UNKLE - Falling Stars
6. Beach House - Walk In The Park
7. The New Pornographers - Crash Years
8. Angus and Julia Stone - Big Jet Plane
9. Codeine Velvet Club - Hollywood
10. Persona - Head On The Door
11. Late Of The Pier - Best In The Class
12. Trouble Is - Cold Machine
13. The Heligoats - Fish Sticks
14. Tracey Thorn - Why Does The Wind?
15. Ivan Campo - The Great Procrastinator
16. She & Him - Gonna Get Along Without You Now
17. Audio Bullys - Daisy Chains
18. How to Destroy Angels - A Drowing

De downloadat de aici. De ascultat oriunde vrea domnia ta. Cumpără originalul și nu uita să dai mai departe! bazinga!

luna amară o arde fără curent

chiar când ziceam că mi-am mai temperat admirația (poate) exagerată față de muzica Luna Amară, oamenii ăștia Artiști m-au lovit cu un concert nemaivăzut. cum nu sunt în spațiul carpato-danubiano-pontic, evident, n-am putut să fiu prezent aseară, în Control, la primul concert 100% unplugged din istoria formației. noroc cu mult-stimații indivizi de la no.3 care, ca de obicei, au filmat tot.

din ce se vede pe iutub, le-a ieșit un concert de zile mari, cu piese făcute special pentru acustic și cu câteva piese de rezistență electrice care au surprins pe toată lumea. a o suta oară, felicitări, Luna Amară! concertul ăsta e încă o dovadă că avem și noi formații mari, cu adevărat mari.














și, ca de obicei, cireașa de pe tort...sau bomboana de pe coliva româniei, depinde de cât de cinici vrem să fim în seara asta.

de Albarn numai de bine

Și se făcea acum vreo săptămână, cam pe vremea asta, că mă întorceam de la unul dintre cele mai cele dintre concertele la care mi-a fost dat să asist vreodată în simpatica-mi viețuire. Ce-am văzut la istoricul așezământ London Roundhouse m-a marcat pe viața și tare greu îmi va fi să pot uita ce mi-au împărtășit indivizii adunați sub titulatura Gorillaz.

Fără să-mi doresc (prea mult) să mă laud, trebuie să împărtășesc cu cititorul că de-a lungul vieții am avut ocazia să văd live și în carne vie ceva nume imense ale muzicii. De la Roger Waters, Robert Plant, Them Crooked Vultures, Yeah Yeah Yeahs, Santana, The Cure, Pixies, Coldplay, Pete(r) Doherty, Jay-Z și până la Andre, Proconsul și Iris (ale naibii festivaluri de băut bere), am destui muzicieni trecuți pe listă. Cu toate astea, nu cred că am fost vreodată mai emoționat și impresionat de importanța oamenilor pe care îi am în față. Ce-a mai rămas din istoricii The Clash, Mos Def, Bobby Womack, Shaun Ryder și, greul greilor, omul care-mi primește pe o perioadă nelimitată tot respectul de care pot da dovadă, geniul contemporan Damon Albarn - toți Artiștii ăștia (+ mulți alții) au fost la doar câțiva metri de mine pe data de 29 aprilie.

Ne-am adunat cu toții acolo pentru primul concert londonez după nouă ani pentru formația animată. Sala era plină, da’ plină rău!, biletele fiind vândute în doar câteva secunde. Totul se întâmpla cu ocazia revenirii Gorillaz pe scena muzicală, odată cu lansarea albumului de studio cu numărul 3, Plastic Beach (care, btw, rupe normă după normă).

Lăsând vorbăraia inutilă deoparte, oamenii au respectat programul la minut (aviz organizatorilor români!) și au cântat mare parte din Plastic Beach și multe dintre hiturile de pe albumele anterioare. Pe scenă, aglomerație mare. Damon care sărea de la pian la microfonul principal, Mick Jones (chitară) și Paul Simonon (bas) care își împărțeau extremele scenei, o pereche de bateriști, încă un chitarist, o altă pereche de domni care rupeau clapele, o mini-orchestră formată din domnișoare care mânuiau cu mare iscusință instrumente clasice și un grup de vreo patru backing-vocals. Toți “gorillajii” s-au prezentat în straie marinărești, pentru a respecta tematica albumului recent lansat. Pe lângă toți acești oameni minunați și instrumentele lor zburătoare, s-au mai prezentat la datorie și majoritatea celor care au colaborat cu Gorillaz pe toate cele trei albume.

Probabil că elementul cel mai breathtaking al concertului au fost proiecțiile video. De la introducerea unui Snoop Dogg îmbrăcat în comandant de navă și până la corul de copilandri animați de pe Dirty Harry, toate nebuniile astea vizuale au reușit să-mi ia ochii de fiecare dată.

Sunetul a fost bun, nu perfect. Cam așa cum e atunci când în România e catalogat drept excepțional. Nu te lua, totuși, după înregistrările făcute de MTV, mixajul ăla îmi sună tare aiurea, în public era muuuult mai bine.

În sală, atmosferă de zile mari - toată lumea sărea, țipa, dansa, cânta și se simțea bine. Am mari dubii că vreunul dintre cei 5.000 de spectatori a fost dezamăgit de spectacolul pregătit de Damon Albarn & Co. Pentru mine, cel puțin, a fost una dintre cele mai intense și memorabile experiențe live...ever, like gen.

În concluzie, un concert de-a dreptul epocal care mi-a rămas întipărit în minte ca un tatuaj. Gorillaz e una dintre formațiile alea care ar trebui să intre în istoria muzicii fără drept de revocare. Un concert de-al lor, chiar și lipsit de minunatele holograme, devine unul dintre evenimentele cu E mare de majusculă din viața ta de om. Genial! De neratat! Absolut genial! Absolut de neratat!









P.S. S-au pus în vânzare biletele la Liveland. Se strigă adunarea!