electroputere & artan iz back

când a plecat (din nou) de la Timpuri Noi, Artan a încheiat un capitol important în muzica românească. Tică Alexe e un solist foarte bun, dar Timpuri Noi fără Artan rămâne doar formația maestrului Dan Iliescu. după vreo lună de așteptare și emoții muzicale, Everestul muzicii românești ne arată că nu stă degeabă și revine în forță alături de Electroputere (de la Craiova), fostul său coleg din Partizan.

după 20 de ani sună într-un mare fel și, contrar impresiei inițiale, nu e o piesă care ne arată cam ce (n-)am făcut de la Revoluție până acum. ea ne pune față-n față cu felul în care relațiile se transformă în timp, sub presiunea societății care deci ne înconjoară în jurul nostru. enjoy!


Asculta mai multe audio Muzica


p.s. a ieșit bazinga! playlist Vol. 5

pe scurt

pentru că sunt într-o semisuperbă stare de lene care mă împiedică să realizez ceva interesant, umplu timp și spațiu cu mici trimiteri către acte culturale.

de citit Persepolis. un roman (autobio)grafic despre copilăria, adolescența și tânăra maturitate ale unei iranience. poveste puternică ce m-a lovit și m-a pus pe gânduri de câteva ori. în plus, pentru un ignorant ca mine, Persepolis e și o introducere în cultura și istoria iraniană. eu m-am delectat cu varianta în engleză a romanului, dar, din câte am înțeles, la recentul bookfest a fost lansată și traducerea în română.

de văzut The Losers. genul ăla de film de acțiune care n-are nici cea mai mică intenție de a-ți solicita neuronii, dar nici de a ți-i insulta. personaje amuzante, actori talentați și un film de vară tare bun. ca fapt divers, este ecranizarea unui roman grafic a cărui atmosferă este transpusă pe marele ecran aproape perfect.

tot de văzut, The Shukar Collective Project. eu nu l-am vizionat, dar am așteptări mari de la el. Matei Al. Mocanu, Shukar Collective și HBO e o combinație cu mult potențial. pe 24 iunie. pe TV. cu decodor.

de ascultat noile albume LCD Soundsystem și Persona. două materiale solide, la spectre opuse ale industriei muzicale. sunete inteligente, melodii bune de descoperit la a nu știu câta reascultare și muzică addictive.

de mers la Liveland Festival. neapărat! e un festival curajos (dacă judecăm dupa line-up) ce a întâmpinat destule probleme de logistică până acum (dacă judecăm după numărul de locații care au fost anunțate și schimbate). mi-aș dori tare mult să reușească, iar principala condiție este numărul de spectatori. așadar, încă o dată, hai la Liveland!

Viva la Revolucion! Rage Against The Machine @ Finsbury Park 6.6.2010

În ultimii 5 ani, clasamentele single-urilor din Marea Britanie au fost dominate de Simon Cowell și fabrica lui de pop plastifiat - X-Factor. Cireașa de pe tortul comercialismului britanic sunt clasamentele din săptămâna Crăciunului, când câștigătorul X-Factor domină topurile cu un cover kitchos. Asta până anul trecut. Sătuli de împărăția karaoke a domnului Cowell, Jon și Tracy Morter au creat la începutul lui decembrie un grup de Facebook în care propuneau un nou number one pentru clasamentul din săptămâna 21-27 decembrie 2009. Și ce cântec de protest mai bun decât Killing in the Name, imnul lansat de Rage Against The Machine în 1992? Trecem peste micile detalii care au umplut presa perioadei respective și ajungem la momentul de glorie în care Joe McElderry pierde lupta și Rage ajunge pe primul loc, devenind primul single ce a ajuns pe cea mai înaltă poziție doar prin intermediul download-urilor. Drept mulțumire pentru fanii lor britanici, Zack de la Rocha, Tom Morello, Tim Commerford și Brad Wilk le-au promis acestora un concert gratuit în vara lui 2010.

Și ajungem în prezent. 6 iunie 2010, o duminică oarecare în Londra, cu o vreme tipică - un pic noros, cu destul de multe șanse de ploaie. Undeva în nordul orașului, în Finsbury Park se pregătește petrecerea - ‘The victory party to end all victory parties!’. 40.000 vor veni la evenimentul care arată că doi oameni cu o idee bună pot da peste o întreagă industrie.

În deschiderea celor de la Rage Against The Machine au cântat Gallows, Roots Manuva și Gogol Bordello. Când am ajuns la fața locului Gogol Bordello tocmai își terminau setul, lăsând publicul în extaz. După vreo 40 de minute în care ploaia ne-a tachinat un pic, un Simon Cowell caricaturizat la maximum a apărut pe cele două ecrane din lateralele scenei, vorbind un pic despre toată istoria campaniei The Rage Factor. În final…”it gives me great displeasure to introduce the greatest rock and roll band in the world...Rage Against The Machine!”. Și cei cinci revoluționari muzicali au urcat pe scenă. Fără prea multe vorbe, Testify a dat drumul nebuniei generale.

Oriunde te-ai fi aflat, lumea sărea, țipa și își manifesta care cum putea bucuria de a vedea live o formație care a fost destul de zgârcită în apariții live în ultimii ani. Așa cum se întâmplă tot timpul, cea mai activă parte a publicului a fost în centru, de unde, după prima piesă, cârduri întregi de oameni plecau, speriați de manifestările tipice unui astfel de concert. Întrebarea evidentă: la ce se așteptau?

Așa cum era normal, setlist-ul, deși destul de scurt, a fost un fel de best-of ce a bifat clasice ca “Bulls on Parade”, “Bullet In The Head”, “Guerrilla Radio”, “ Sleep Now In The Fire” și, evident, “Killing In The Name”. Pe scenă, totul a fost așa cum trebuie - de la Rocha, cu dansul său specific și urletele de rigoare, Morello, cu basca de socialist și solourile unice, Commerford, cu tatuajele celebre (trivia: care-i acoperă 65% din corp) și săriturile ce dădeau tonul pentru spectatori și Brad Wilk, cu ritmurile alea drăcești care au susținut muzica Rage Against The Machine de la început. Deși, foarte probabil, nu era format din cei mai hardcore dintre fanii formației (biletele au fost împărțite într-un mod total aleator între zecile de mii de oameni care s-au înscris online), publicul a fost și el la înălțime, un haos general cuprinzând Finsbury Park din primul până în ultimul minut al recitalului Rage Against The Machine.

Pe lângă caracteristicele discursuri politice, în una din pauzele dintre melodii, Zack de la Rocha i-a invitat pe scenă pe inițiatorii campaniei de pe Facebook. Morello a luat și el microfonul și a vorbit despre inițiativa soților Morter de a recomanda tuturor celor care au cumpărat Killing in the Name să doneze o mică sumă și ONG-ului Shelter, ce se ocupă cu oferirea de adăpost persoanelor fără casă. Impresionați de suma strânsă de fani, formația a decis să contribuie și ea, donând întreaga sumă primită în urma vânzărilor single-ului.

Un alt moment de vârf al concertului a fost cel în care Rage i-au omagiat pe The Clash, britanicii care i-au inspirat încă din copilărie, cu un cover după celebra White Riot.

Sunetul a fost în general bun, singura problemă fiind volumul care, având în vedere formația ce se desfășura pe scenă, ar fi meritat câțiva decibeli în plus.

N-a fost un concert lung, dar a fost unul intens și o experiență greu de uitat. Rage Against The Machine au sărbătorit o victorie așa cum le place lor, în care oamenii de rând au înfrânt sistemul, și, mai mult de-atât, au arătat că încă mai au ceva de spus. Industria muzicală și nu numai ea mai are nevoie de Zack de la Rocha, Tom Morello, Tim Commerford și Brad Wilk. Now you do what they told ya!


Setlist Rage Against The Machine @ Finsbury Park 6.6.2010

Testify
Bombtrack
People Of The Sun
Know Your Enemy
Bulls On Parade
Township Rebellion
Bullet In The Head
White Riot (cover The Clash)
Guerrilla Radio
Sleep Now In The Fire
Freedom
Killing In The Name






Credit foto: www.gigwise.com