bazinga! playlist

Pentru că îmi place să ascult și să dau mai departe, m-am gândit să mă transform într-o eminență maronie a playlisturilor. Așa a pornit bazinga! playlist acum vreo două luni. Și așa a rămas până acum câteva zile când mi-am adus aminte de această minunată pasiune. După ce am trimis a doua parte în eter, mi-am zis că tre' să continui. Și așa va rămâne cine știe cât timp de-acum încolo. Așadar, veniți de descărcați lumină!

bazinga! playlist Vol. 1

bazinga! playlist Vol. 2


în curând, și volumul postum!

p.s. în total altă ordine de idei, în curând cronica unui minunat concert la care voi semna condinca. să fie bine la toată lumea!

Liveland am zis!

Ce? Liveland Festival
Când? 17-20 iunie.
Unde? E-Uranus+FRONT+Ark-1 Gallery

Oamenii ăștia fac ceea ce ar fi trebuit să facă B’estfest-ul cu ediția lui de criză - aduc formații tinere și/sau cvasi-necunoscute și cu mult potențial live și pun de-un festival care, deocamdată, pe mine mă încântă nespus. Detaliile organizatorice sunt încă în lucru, dar ne așteptăm ca zilele astea să lovească-n populație cu promovare și mai multe informații oficiale.

Ce se știe până acum e că e un festival eco ce „militează pentru armonizarea relației om-natură”. Pe lângă muzică, indivizii respectabili ne mai promit și proiecții de filme eco, showroom-uri cu tehnologii și practici alternative și...produse bio care vor sublinia „beneficiile unui mod de viață ecologic”.

Sper tare mult să le iasă pasența și să țin minte prima ediție de Liveland așa cum țin minte și B’estivalul autohton.

Până acum, line-up-ul la care juisăm în cor arată așa:

17 iunie

The Whitest Boy Alive



18 iunie

Xiu Xiu



The Cinematics



Fenech-Soler



19 iunie

Hugo Race and The True Spirit



To Rococo Rot

hip apple

domnii ăștia interesanți și talentați au mai dat c-un clip în noi - hipster, vintage și cool, așa cum place la domnul public de Control. drept lansare, amsterdamșii i-au parafrazat pe beatleși, s-au cocoțat deasupra Off The Record și au dat cu cântarea în publicul bucureștean. filmări de pe-acolo găsiți pe OneDay.ro.
ingioi!

The Amsterdams - Apple from color nurse on Vimeo.

Travka @ The Silver Church...sau cum iubim fara sa stim

Formatii iubim. Acum vreo doi ani, peisajul muzical romanesc a ramas mai sarac cu un nume. Si ce nume! Travka disparea brusc, cu doar cateva zile inaintea unui concert in Vama Veche (daca nu ma pacalesc amintirile). Vreme trece, vreme vine, barzii astia moldoveni se impaca si anunta un nou concert pentru data de 15 aprilie 2010.

Desi am ascultat destul de mult inregistrarile formatiei Travka, n-am avut vreodata placerea sa-i vad live (din nou, daca nu ma pacalesc amintirile). In seara asta, deci, mi-am popuit cireasa in ceea ce priveste varianta live a Travkai. Cu un Silver Church plin ochi si cu o intarziere onorabila de vreo 30 de minute, George, Alexei, Misha, Mizdan si Cristi au revenit in iarba muzicala. Si ce frumos a fost!

Lume multa, voie buna, melodii vesele, triste si tragicomice, balade despre Raiul canin, oameni care stiau de ce sareau, oameni care pareau afara din context dar care se acomodau incet, incet cu Travka si peste toate astea domnea o mare pofta de cantat a distinsilor indivizi de pe scena. Vechile melodii au fost exact asa cum trebuie - desi mi-au lipsit vreo 2-3 hituri (Noapte, Indiferent, Inger Sedat) -, iar cele noi au aratat ca Travka n-a murit, Travka continua intr-o forma ceva mai evoluata, forma in care isi face simtita prezenta si side-projectul Discoballs (nebunia electro semnata Alexei, Mizdan si Cristi).

Americanii (si tot restul lumii) sustin ca "you never know what you've got until it's gone". Dupa ce am fost pentru prima oara la un concert Travka pot sa rectific zicala respectiva. Formatia asta mi-a placut mereu, dar nu s-a numarat niciodata printre favoritele mele, a fost mereu la categoria "si altii". Cand au intrat in pauza aia prelungita, m-am intristat un pic, stiind ca mai pierdem un nume important de pe scena alternativa de la noi...dar atat. Nu i-am plins nicio clipa si nu am simtit lipsa elementului Travka din existenta mea muzicala. Dupa ce i-am vazut azi pe cei cinci poeti pe scena, am realizat cat de mult ma atinge, de fapt, muzica Travka. Daca George & Co ar lua iar neinspirata decizie de a parasi corabia, de-abia acum, probabil, imi vor lipsi crunt si nu-mi voi ierta ratarea tuturor concertelor la care nu m-am prezentat.

Dupa ce-am auzit si vazut in Silver Church, viitorul Travka se arata frumos, pe masura drumului inceput in 2002 si intrerupt acum doi ani. Poze si o recenzie mai profesionista se vor gasi, probabil, la respectabilii indivizi de la no3.ro.

In concluzie, deci, da!


Nota autorului: ramas fara loc de munca, am zis sa dezgrop cimitirul asta, ca sa am inca un loc in care sa ma dau mare cu concertele la care asist. Nu, evident ca nu garantez ca va ramane un blog viu. Ne vedem la anu’!

stiti vorba aia...

...care zice ca "nu face azi ce poti sa lasi pe maine"? e foarte sanatoasa si simpatica! un singur amendament: aveti grija sa fie cu adevarat 'maine' si nu 'mai incolo'. daca e a doua varianta, riscati sa va treziti ca subsemnatu', la 4 dimineata, ascultand jamiraquai si cu o groaza de treaba pe creierasi. si asta n-ar fi nicio problema daca maine n-ar trebui s-o iau din loc spre politie, incercand sa-mi revalidez boletinu'.
anywho...concluzia e asta: nu lasa pe mai incolo ce tre' sa faci azi, lasa cevau' pe maine sau fa-l acum!

pai, nu?

acestea fiind zise, inca incerc sa-mi adun timpul si dispozitia necesare pentru a realiza cap-coada un text indeajuns de decent pentru a fi publicat pe blog.
inca 2-3 posturi ca astea de pana acum si blogul asta va deveni un tribut seinfeld, avand in vedere ca scriu...despre nimic.
pana una alta, merg la radiohead, la praga.

domnu', va plac filmu'?

pai, daca va plac filmu' si daca va plac reviewurile de filme, care reviewuri e haioase, coioase si sinceroase, aruncati un ochi si-o ureche la http://www.sceneunseenpodcast.com/
un podcast (aproximativ) saptamanal foarte fain, facut de doi americani destepti si amuzanti care lucreaza in industrie. da' ce atata vorba?! pune mana si asculta sau ti-o sparg!

cer...

...cu ardoare sa mi se arate o adunatura mai impresionanta de genii muzicale contemporane decat ansamblul format din mr yorke, fratiorii greenwood si domnii o'brien si selway!

ce MJu' meu!

michael jackson a fost doi. omul si artistul. de om nu ma intereseaza si nu-mi pare rau, fie ca a dat acadele la copii, fie ca nu. nici de artist nu-mi pare foarte rau, da' il respect mult pentru influenta majora pe care a avut-o asupra muzicii pop-dance si asupra conceptului de show live. melodiile lui nu ma atingeau decat cand eram mai mic (asta si vroia, nebunu' de el), dar nici acum nu as putea spune ca imi provoaca greata. pe unele le fredonez, pe altele le ascult in the background, nu ma deranjeaza. ce ma enerveaza mult este tot circul asta caracteristic si obsesia mass-media pentru el. vh1 si mtv au facut multa lume sa se sature pana peste gatlej de Megastar. vorba domnilor de la Happy Fish, lasati-l sa se odihneasca in pace, sacalilor!

(ce, credeati ca am mai mult de spus?)

BONUS: iordache a dat cu un videoclip home-made in noi. in timp ce se asteapta o varianta oficiala, va prezentam Morsa lui iordache:

coca, mi-e dor de tine

ma enervezi!
se cer scuze cititorului pentru pauza cauzata de vaste si largi motive de lene. pe scurt si pe obiect, b'estfest 2009 mi-a placut mult de tot. daca dadeam si niste klaxoane (asa cum bine zicea domnu' dan amariei pe facebook), era mai mult ca perfectul. ne pare rau pentru cele intamplate si pentru parerile de rau cauzate de festival. de asemenea, ne pare rau si de concertul luna amara din fire, ratat din cauza de festival mai sus mentionat.
in ceea ce priveste contzerturile, coming up next...nine inch nails 25 iulie, coldplay 19 sept, porcupine tree 9 octombrie, yeah yeah yeahs 1 dec. si asta e doar inceputul sezonului.
dorinta mea a mai mare este sa ajung la praga, la radiohead. din pacate, am promis niste chestii unor oameni si ar cam trebui sa ma tin de cuvant.
in rest, evitand autocenzura bunului simt, va urma un text despre MJ si ce crede eu despre el. plus bonus extra cado!tuttinaturali! se va incerca un soi de cronica la politist, adjectiv (care mie mi-a placut).
sa fie intr-un ceas cu cuc bun! ne auzim la pulivara!

ziua 0

vai de mine, cum a fost!
patrice - un reggae plin de energie, care mi-a adus aminte de manu chaou' de anul trecut, terminat cu un bis de vis in ploaia in care toata lumea canta si dansa.
o ploaie furioasa si epuizanta care, daca ne gandim bine, nu prea lipseste de la marile festuri ale angliei, de exemplu. o salutam, deci, dar speram sa nu ne mai atace cu atata ura data viitoare.
white lies - britanicii astia depresivi care suna foarte bine au avut un show curat si sincer. au cantat frumos, fara briz-brizuri, asa cum le place lor sa o faca. joy division reincarnati. placut, doresc un al doilea concert.
the killers - au rupt! nu-s chiar cel mai mare fan, dar imi plac multe dintre singleurile lor. cel mai mult m-a dat pe spate decorul de pe scena...kitschos si specific las vegasului, a picat foarte bine in ton cu proiectiile de pe spate. oamenii stiu sa faca spectacol! jos pelerina!

de-abia astept ziua de maine, de-abia mi-am facut incalzirea!

vine, vine, vine...

...B'ESTFEST!!!!

de-abia astept patrice, white lies, the killers, grimus, ayo, moby, ab4, klaxons, franz ferdinand, persona si santana! distractie, soare, gagicute frumoase, bere, mici, poiana. am pofta de concerte si sper sa nu ma ploua prea mult.live-reports everyday @ dob.ro
distractie placuta si sarutari de maini doamnei!

kumm e kumm!!

kumm, doamnelor si domnu'. kumm, kumm, de trei ori kumm. oamenii au un nou tobar, un nou sound, un nou single si un nou album. pana la peninsula nu-i mai prindeti live, da' va ordon sa-i vedeti in cel mai proxim concert cu putinta. noul stil ii prinde de minune (un fel de alternativo-dance-party-music care mie-mi aduce un pic aminte de yeah yeah yeahs), iar noul tobar, domnul paul ballo, bate de rupe si are si un stil foarte misto. cu totii il regretam pe domi, dar, dupa parerea mea, paul face fata cu brio si felicitari. cu aceasta ocazie, in cazul in care ballo-ul mai sus mentionat isi cauta numele pe goagal si da peste textul asta, as vrea sa-mi cer scuze pentru atitudinea bahica pe care am avut-o in vama, la finalul concertului din the hand. scuzele mi le cer, dar felicitarile si berea nu mi le retrag. revenind la formatie, din cate stiu eu, kummii intrara in studio si trag frumusetea asta de album caruia, cu ceva mai mult noroc, ii prind si eu lansarea pana sa ma intorc in tara aia cu accent britanic.

acestea fiind scrise, va las cu doua dintre motourile personale ale verii: cum e kumm!...si-o morsa. sa va fie bine!

intrebarea de luni noapte:

cate etaje are un writer's block?

my ashtray heart just battled for the sun

(da, copy/paste de la locul de munca)
Placebo s-a intors. Mediafax zice ca au fost 7000 de oameni. Eu habar n-am sa estimez numarul de spectatori. Nu pot sa spun decat ca in jurul meu am vazut o mare de oameni mult mai intinsa decat acum 3 ani, la Arenele Romane.

Pe bilet, ora de incepere era 20. Atunci, pe scena se desfasurau australienii de la Expatriate. Cu un rock alternative destul de cuminte si cinstit, baietii n-au sunat rau. Au adunat cateva aplauze din fata scenei si au plecat destul de repede, nimeni neavand rabdare sa-i analizeze prea mult. Toata lumea astepta formatia multi-etnica si multi-…orientata.

Nu ma asteptam ca Placebo sa-si inceapa cantarea pe lumina. Cu putin timp inainte de apus, insa, Brian Molko, Stefan Olsdal, Steve Forrest si ceilalti 3 muzicieni care ii acompaniaza in turneu au inceput The Battle for the Sun. Va pot spune din start ca au invins, indiferent daca s-au folosit de medicamente veritabile sau nu, Placebo si-a facut efectul.

Ca si in 2006, setlistul a fost dominat de noile compozitii. Daca atunci ele veneau de pe Meds, acum nu mai putin de 8 cantece de pe Battle for the Sun au rasunat in parcarea Romexpo. Sincer, nu credeam ca acestea vor fi primite cu atata entuziasm din partea publicului. Nu din alt motiv, dar (oficial) albumul s-a lansat de-abia pe 8 iunie. La Battle for the Sun si For What It’s Worth publicul, cel putin cel din zona A, stia versurile si canta impreuna cu Mr. Molko. Si daca tot am ajuns la public, eu ii acord nota 10. Nu stiu ce se intampla mai in spate, dar in fata toata lumea se agita, sarea, canta, tipa si, intr-un final apoteotic, arunca cu sutiene pe scena…bine, nu chiar toata lumea s-a entuziasmat asa de tare. Pe scurt, atmosfera a fost una foarte faina. Fata de data trecuta, parca si Molko a comunicat mai mult, la sfarsit, ‘complimentandu-ne’ cu un you’re fucking amazing!.

Cei trei au cantat cu foarte multa energie (o mentiune speciala pentru inepuizabilul Steve Forrest, noul tobar, care nu se putea opri, lovea cu atata sete in tobele alea…). Binecunoscuta voce a lui Brian Molko a sunat foarte bine, clar si cu o combinatie specifica si foarte exacta de forta si sensibilitate.

Pe langa noile cantece, in setlist si-au mai facut loc si cateva dintre melodiile mai cunoscute, cum ar fi Sleeping With Ghosts, Every You Every Me, Special Needs sau Black-Eyed.

Nu stiu cum s-a vazut de pe scena, dar din public a sunat, s-a vazut si s-a simtit un concert foarte bun, fara nimic extra, fara nimic lipsa. Pe langa prestatiile trupei si a publicului, trebuie aplaudata si inspiratia si curajul organizatorilor de a alege un loc mai mare pentru acest concert. Ladies and gentlemen of Placebo, we hope to see you again soon!



p.s. urmeaza dezvaluiri senzationale in cazurile bookfest, kumm & friends!! tine(-)ti televizorul inchis!

Centrul Vechi...bata-l vina!

(o reluam incetisor, cu doua texte preluate de pe dob.ro)
De cand mi-am inceput oficial vara, destinul drumurilor mele prin Bucuresti s-a intersectat de cateva ori cu zona pe care eu o denumesc generic ‘Lipscanii’, cunoscuta tuturor sub numele de cod ‘Centrul Vechi’. E o zona in care-mi place sa ma plimb, sa pierd vremea pe terase la care, daca nu esti destul de vigilent, cauti o masa libera pentru cateva zeci de minute. Imi plac oamenii care frecventeaza, in general, Centrul Vechi, imi place ideea de oaza de ‘altceva’ in mijlocul orasului 'claxonist' si nervos. E un loc in care nimeni nu trebuie sa ajunga nicaieri, un loc unde se intampla foarte multe dintre discutiile interesante si cu cap ale Bucurestiului. Pe Lipscani e plin mai mereu; se pare, deci, ca, dintr-un motiv sau altul, o gramada de oameni se simt bine acolo. Si atunci de ce lasam Centrul Vechi sa arate asa cum arata si de ce lasam un loc cu atat de mult potential sa se scalde in praf si santiere?
Imi place sa ma plimb pe-acolo si imi place berea bauta pe o terasa de pe Smardan, dar, sa recunoastem, de cele mai multe ori privelistea e dezolanta. La inceput am fost de acord, nu exista renovare/restaurare fara ceva deranj de genul asta. A trecut, totusi, atata timp si nimic nu se intampla. Centrul Vechi e amortit printre santuri, podele provizorii si alte lucrari care nu par sa mai avanseze.

Daca am avea o clasa politica din care sa putem sa ne alegem niste reprezentanti, cred ca cea mai sanatoasa decizie ar fi ca toata zona Centrului Vechi sa fie administrata de un primar care sa se ocupe numai de ea. Asa cum avem primari de sector, asa ne-ar trebui si pozitia de Primar al Centrului Vechi. Un om care sa fie zilnic acolo si care sa stie sa aleaga cele mai bune variante pentru ca Lipscanii sa ajunga la nivelul ‘confratilor’ din alte tari.

Sigur, e doar o propunere ipotetica. Nu cred ca exista resursele, bugetele si oamenii pentru infiintarea unei mici primarii in acea zona. Daca, insa, nu o sa fie acolo un om care sa inteleaga ceea ce inseamna Centrul Vechi (nu doar amintirea Bucurestiului Interbelic, ci si terasele, cluburile si, in general, toata boemia-urbana care exista acum) si care sa faca o prioritate din restaurarea inteligenta a acelei parti a Bucurestiului, o sa mai treaca mult timp pana ca Centrul Vechi sa ajunga sa arate asa cum ar trebui si sa reprezinte zona culturala care ar putea sa fie. Pana atunci ne vom bea berea printre dunele de praf, vom dezbate toate nimicurile pe marginea santierelor si ne vom plimba printre cladiri darapanate.

i just realized...

...that i'm a narcissistic ego-maniac stalker.
now back to work.








p.s. ma voi intoarce curand.

ti se intampla des?

cat de documentar e filmul asta?

Telling Lies - Simon Ellis
by soccercrazed13

in curand, stelian ogica, piticul porno si alba ca zapada vor da detalii despre aventurile avute cu laura andresan in timpul redactarii cartii acesteia. cumparati cancan pana muriti si veti afla adevarul absolut!

UPDATE: ma dau batut, nimeni nu imi mai da voie sa va arat prea nemincinosul scurtmetraj TELLING LIES. acesta din urma este regizat de domnul britanic simon ellis. poate voi aveti mai mult succes si reusiti sa-l vizionati pe undeva.

cica...

ce s-a intamplat intr-un an?
- cica am dat si luat bacu'
- cica am avut o vara misto din care n-am sa povestesc nimic
- cica am plecat la facultate in anglia (despre asta, poate!!!, intr-un viitor post)
- cica scriu pentru dob.ro
- cica am mai venit si prin tara
- cica mi-am facut cont de twitter. inca mi se pare inutil.
- cica mai nou folosesc google chrome ca e mai rapid ca schumacher pe pista
- cica azi am inviat a 100a oara blogul asta

pana una alta, ascultati minunatia asta

e acel moment al anului...
check this out: Traceless Fret - publicitate, lamentari, distractii, fjsc si prietenasul com...ar fi flatat!

si cum nu exista motiv mai bun de a evita terminarea unui eseu de 2500 de cuvinte (din care sunt vii doar vreo 500) decat invierea domnului nostru blog, iata, deci, minunatii: