de urmat

Gărgărița veselă e PR cu viitor și de-acum se dă și pe net. Cu blog, twitter și facebook (aproape secret). De citit!

Albarn se reîntoarce iar și din nou, de data asta pe peliculă

Dacă la fostul loc de muncă n-am mai avut ocazia să-l recomand, mă revărs aici. După muzică, ajungem la filme...cu și despre muzică.

No Distance Left to Run este un documentar despre trupa care, alături de frații/rivalii de la Oasis, a adus britpopul pe culmile gloriei - Blur. Ocazia cu care Will Lovelace și Dylan Southern au dezgropat istoria londonezilor a fost reuniunea de anul trecut a lui Damon Albarn, Graham Coxon, Alex James și Dave Rowentree, reuniune care a culminat cu poziția de headliner la mai toate marile festivaluri din UK și un mega-concert în Hyde Park.

No Distance Left to Run nu e doar un documentar despre una dintre cele mai importante formații din istoria recentă a muzicii, e un documentar despre patru prieteni, despre schimbările din noi de care nici măcar nu ne dăm seama, despre celebritate și, evident, despre eternele arhetipuri din marile formații - cele două genii creative care, la un moment dat, nu mai pot coexista artistic.

Cel mai impresionant moment din documentar (și poate din toată cariera Blur) e atunci când, în timpul deja legendarului concert de la Glastonbury 2009, Damon Albarn și-a lăsat garda jos și a fost lovit de tot ceea ce încă înseamnă formația asta. Nu vreau să stric surpriza, în caz că o să vedeți filmul, așa că nu o să dau mai multe detalii. Pe mine m-a lovit adânc și sunt convins că nu sunt mulți cei pe care-i lasă indiferenți respectiva secvență.

Asta ca să nu mai vorbim de cât de bine sunt filmate showurile live și cât de…mișto sunt "personajele" acestui film.

Deși unii văd în No Distance Left to Run unul dintre cele mai bune documentare despre o formație, sunt convins că filmul de față nu e chiar cel mai obiectiv dintre ele. Cu toate astea, pe mine m-a marcat și m-a trecut automat și irevocabil pe lista fanilor Blur. Din cauza faptului că nu este făcut doar pentru fanii înfocați, filmul ăsta trebuie văzut de toată lumea. Enjoy!

întrebare de control

care bere e mai bună, a doua sau a treia?
eu votez cu a doua variantă, adică a treia.
noroc!

de trecut lenea

ok, în caz că arzi de curiozitate, formațiile mele preferate pentru săptămâna asta sunt două. cu puțin noroc, o să le (re)văd live în toamnă.

bazinga! playlist Vol. 3

e gata! După urechile mele, ăsta e cel mai bun de până acum. Deși nici cu primu' nu mi-e rușine. Da' parcă și al doilea sună bine. Mă rog, să fie download la toată lumea. Așadar...

bazinga! playlist Vol. 3

1. Foals - Spanish Sahara
2. The Mono Jacks - Maria
3. The Dead Weather - The Difference Between Us
4. Interpol - Lights
5. UNKLE - Falling Stars
6. Beach House - Walk In The Park
7. The New Pornographers - Crash Years
8. Angus and Julia Stone - Big Jet Plane
9. Codeine Velvet Club - Hollywood
10. Persona - Head On The Door
11. Late Of The Pier - Best In The Class
12. Trouble Is - Cold Machine
13. The Heligoats - Fish Sticks
14. Tracey Thorn - Why Does The Wind?
15. Ivan Campo - The Great Procrastinator
16. She & Him - Gonna Get Along Without You Now
17. Audio Bullys - Daisy Chains
18. How to Destroy Angels - A Drowing

De downloadat de aici. De ascultat oriunde vrea domnia ta. Cumpără originalul și nu uita să dai mai departe! bazinga!

luna amară o arde fără curent

chiar când ziceam că mi-am mai temperat admirația (poate) exagerată față de muzica Luna Amară, oamenii ăștia Artiști m-au lovit cu un concert nemaivăzut. cum nu sunt în spațiul carpato-danubiano-pontic, evident, n-am putut să fiu prezent aseară, în Control, la primul concert 100% unplugged din istoria formației. noroc cu mult-stimații indivizi de la no.3 care, ca de obicei, au filmat tot.

din ce se vede pe iutub, le-a ieșit un concert de zile mari, cu piese făcute special pentru acustic și cu câteva piese de rezistență electrice care au surprins pe toată lumea. a o suta oară, felicitări, Luna Amară! concertul ăsta e încă o dovadă că avem și noi formații mari, cu adevărat mari.














și, ca de obicei, cireașa de pe tort...sau bomboana de pe coliva româniei, depinde de cât de cinici vrem să fim în seara asta.

de Albarn numai de bine

Și se făcea acum vreo săptămână, cam pe vremea asta, că mă întorceam de la unul dintre cele mai cele dintre concertele la care mi-a fost dat să asist vreodată în simpatica-mi viețuire. Ce-am văzut la istoricul așezământ London Roundhouse m-a marcat pe viața și tare greu îmi va fi să pot uita ce mi-au împărtășit indivizii adunați sub titulatura Gorillaz.

Fără să-mi doresc (prea mult) să mă laud, trebuie să împărtășesc cu cititorul că de-a lungul vieții am avut ocazia să văd live și în carne vie ceva nume imense ale muzicii. De la Roger Waters, Robert Plant, Them Crooked Vultures, Yeah Yeah Yeahs, Santana, The Cure, Pixies, Coldplay, Pete(r) Doherty, Jay-Z și până la Andre, Proconsul și Iris (ale naibii festivaluri de băut bere), am destui muzicieni trecuți pe listă. Cu toate astea, nu cred că am fost vreodată mai emoționat și impresionat de importanța oamenilor pe care îi am în față. Ce-a mai rămas din istoricii The Clash, Mos Def, Bobby Womack, Shaun Ryder și, greul greilor, omul care-mi primește pe o perioadă nelimitată tot respectul de care pot da dovadă, geniul contemporan Damon Albarn - toți Artiștii ăștia (+ mulți alții) au fost la doar câțiva metri de mine pe data de 29 aprilie.

Ne-am adunat cu toții acolo pentru primul concert londonez după nouă ani pentru formația animată. Sala era plină, da’ plină rău!, biletele fiind vândute în doar câteva secunde. Totul se întâmpla cu ocazia revenirii Gorillaz pe scena muzicală, odată cu lansarea albumului de studio cu numărul 3, Plastic Beach (care, btw, rupe normă după normă).

Lăsând vorbăraia inutilă deoparte, oamenii au respectat programul la minut (aviz organizatorilor români!) și au cântat mare parte din Plastic Beach și multe dintre hiturile de pe albumele anterioare. Pe scenă, aglomerație mare. Damon care sărea de la pian la microfonul principal, Mick Jones (chitară) și Paul Simonon (bas) care își împărțeau extremele scenei, o pereche de bateriști, încă un chitarist, o altă pereche de domni care rupeau clapele, o mini-orchestră formată din domnișoare care mânuiau cu mare iscusință instrumente clasice și un grup de vreo patru backing-vocals. Toți “gorillajii” s-au prezentat în straie marinărești, pentru a respecta tematica albumului recent lansat. Pe lângă toți acești oameni minunați și instrumentele lor zburătoare, s-au mai prezentat la datorie și majoritatea celor care au colaborat cu Gorillaz pe toate cele trei albume.

Probabil că elementul cel mai breathtaking al concertului au fost proiecțiile video. De la introducerea unui Snoop Dogg îmbrăcat în comandant de navă și până la corul de copilandri animați de pe Dirty Harry, toate nebuniile astea vizuale au reușit să-mi ia ochii de fiecare dată.

Sunetul a fost bun, nu perfect. Cam așa cum e atunci când în România e catalogat drept excepțional. Nu te lua, totuși, după înregistrările făcute de MTV, mixajul ăla îmi sună tare aiurea, în public era muuuult mai bine.

În sală, atmosferă de zile mari - toată lumea sărea, țipa, dansa, cânta și se simțea bine. Am mari dubii că vreunul dintre cei 5.000 de spectatori a fost dezamăgit de spectacolul pregătit de Damon Albarn & Co. Pentru mine, cel puțin, a fost una dintre cele mai intense și memorabile experiențe live...ever, like gen.

În concluzie, un concert de-a dreptul epocal care mi-a rămas întipărit în minte ca un tatuaj. Gorillaz e una dintre formațiile alea care ar trebui să intre în istoria muzicii fără drept de revocare. Un concert de-al lor, chiar și lipsit de minunatele holograme, devine unul dintre evenimentele cu E mare de majusculă din viața ta de om. Genial! De neratat! Absolut genial! Absolut de neratat!









P.S. S-au pus în vânzare biletele la Liveland. Se strigă adunarea!

bazinga! playlist

Pentru că îmi place să ascult și să dau mai departe, m-am gândit să mă transform într-o eminență maronie a playlisturilor. Așa a pornit bazinga! playlist acum vreo două luni. Și așa a rămas până acum câteva zile când mi-am adus aminte de această minunată pasiune. După ce am trimis a doua parte în eter, mi-am zis că tre' să continui. Și așa va rămâne cine știe cât timp de-acum încolo. Așadar, veniți de descărcați lumină!

bazinga! playlist Vol. 1

bazinga! playlist Vol. 2


în curând, și volumul postum!

p.s. în total altă ordine de idei, în curând cronica unui minunat concert la care voi semna condinca. să fie bine la toată lumea!

Liveland am zis!

Ce? Liveland Festival
Când? 17-20 iunie.
Unde? E-Uranus+FRONT+Ark-1 Gallery

Oamenii ăștia fac ceea ce ar fi trebuit să facă B’estfest-ul cu ediția lui de criză - aduc formații tinere și/sau cvasi-necunoscute și cu mult potențial live și pun de-un festival care, deocamdată, pe mine mă încântă nespus. Detaliile organizatorice sunt încă în lucru, dar ne așteptăm ca zilele astea să lovească-n populație cu promovare și mai multe informații oficiale.

Ce se știe până acum e că e un festival eco ce „militează pentru armonizarea relației om-natură”. Pe lângă muzică, indivizii respectabili ne mai promit și proiecții de filme eco, showroom-uri cu tehnologii și practici alternative și...produse bio care vor sublinia „beneficiile unui mod de viață ecologic”.

Sper tare mult să le iasă pasența și să țin minte prima ediție de Liveland așa cum țin minte și B’estivalul autohton.

Până acum, line-up-ul la care juisăm în cor arată așa:

17 iunie

The Whitest Boy Alive



18 iunie

Xiu Xiu



The Cinematics



Fenech-Soler



19 iunie

Hugo Race and The True Spirit



To Rococo Rot

hip apple

domnii ăștia interesanți și talentați au mai dat c-un clip în noi - hipster, vintage și cool, așa cum place la domnul public de Control. drept lansare, amsterdamșii i-au parafrazat pe beatleși, s-au cocoțat deasupra Off The Record și au dat cu cântarea în publicul bucureștean. filmări de pe-acolo găsiți pe OneDay.ro.
ingioi!

The Amsterdams - Apple from color nurse on Vimeo.

Travka @ The Silver Church...sau cum iubim fara sa stim

Formatii iubim. Acum vreo doi ani, peisajul muzical romanesc a ramas mai sarac cu un nume. Si ce nume! Travka disparea brusc, cu doar cateva zile inaintea unui concert in Vama Veche (daca nu ma pacalesc amintirile). Vreme trece, vreme vine, barzii astia moldoveni se impaca si anunta un nou concert pentru data de 15 aprilie 2010.

Desi am ascultat destul de mult inregistrarile formatiei Travka, n-am avut vreodata placerea sa-i vad live (din nou, daca nu ma pacalesc amintirile). In seara asta, deci, mi-am popuit cireasa in ceea ce priveste varianta live a Travkai. Cu un Silver Church plin ochi si cu o intarziere onorabila de vreo 30 de minute, George, Alexei, Misha, Mizdan si Cristi au revenit in iarba muzicala. Si ce frumos a fost!

Lume multa, voie buna, melodii vesele, triste si tragicomice, balade despre Raiul canin, oameni care stiau de ce sareau, oameni care pareau afara din context dar care se acomodau incet, incet cu Travka si peste toate astea domnea o mare pofta de cantat a distinsilor indivizi de pe scena. Vechile melodii au fost exact asa cum trebuie - desi mi-au lipsit vreo 2-3 hituri (Noapte, Indiferent, Inger Sedat) -, iar cele noi au aratat ca Travka n-a murit, Travka continua intr-o forma ceva mai evoluata, forma in care isi face simtita prezenta si side-projectul Discoballs (nebunia electro semnata Alexei, Mizdan si Cristi).

Americanii (si tot restul lumii) sustin ca "you never know what you've got until it's gone". Dupa ce am fost pentru prima oara la un concert Travka pot sa rectific zicala respectiva. Formatia asta mi-a placut mereu, dar nu s-a numarat niciodata printre favoritele mele, a fost mereu la categoria "si altii". Cand au intrat in pauza aia prelungita, m-am intristat un pic, stiind ca mai pierdem un nume important de pe scena alternativa de la noi...dar atat. Nu i-am plins nicio clipa si nu am simtit lipsa elementului Travka din existenta mea muzicala. Dupa ce i-am vazut azi pe cei cinci poeti pe scena, am realizat cat de mult ma atinge, de fapt, muzica Travka. Daca George & Co ar lua iar neinspirata decizie de a parasi corabia, de-abia acum, probabil, imi vor lipsi crunt si nu-mi voi ierta ratarea tuturor concertelor la care nu m-am prezentat.

Dupa ce-am auzit si vazut in Silver Church, viitorul Travka se arata frumos, pe masura drumului inceput in 2002 si intrerupt acum doi ani. Poze si o recenzie mai profesionista se vor gasi, probabil, la respectabilii indivizi de la no3.ro.

In concluzie, deci, da!


Nota autorului: ramas fara loc de munca, am zis sa dezgrop cimitirul asta, ca sa am inca un loc in care sa ma dau mare cu concertele la care asist. Nu, evident ca nu garantez ca va ramane un blog viu. Ne vedem la anu’!

stiti vorba aia...

...care zice ca "nu face azi ce poti sa lasi pe maine"? e foarte sanatoasa si simpatica! un singur amendament: aveti grija sa fie cu adevarat 'maine' si nu 'mai incolo'. daca e a doua varianta, riscati sa va treziti ca subsemnatu', la 4 dimineata, ascultand jamiraquai si cu o groaza de treaba pe creierasi. si asta n-ar fi nicio problema daca maine n-ar trebui s-o iau din loc spre politie, incercand sa-mi revalidez boletinu'.
anywho...concluzia e asta: nu lasa pe mai incolo ce tre' sa faci azi, lasa cevau' pe maine sau fa-l acum!

pai, nu?

acestea fiind zise, inca incerc sa-mi adun timpul si dispozitia necesare pentru a realiza cap-coada un text indeajuns de decent pentru a fi publicat pe blog.
inca 2-3 posturi ca astea de pana acum si blogul asta va deveni un tribut seinfeld, avand in vedere ca scriu...despre nimic.
pana una alta, merg la radiohead, la praga.

domnu', va plac filmu'?

pai, daca va plac filmu' si daca va plac reviewurile de filme, care reviewuri e haioase, coioase si sinceroase, aruncati un ochi si-o ureche la http://www.sceneunseenpodcast.com/
un podcast (aproximativ) saptamanal foarte fain, facut de doi americani destepti si amuzanti care lucreaza in industrie. da' ce atata vorba?! pune mana si asculta sau ti-o sparg!

cer...

...cu ardoare sa mi se arate o adunatura mai impresionanta de genii muzicale contemporane decat ansamblul format din mr yorke, fratiorii greenwood si domnii o'brien si selway!

ce MJu' meu!

michael jackson a fost doi. omul si artistul. de om nu ma intereseaza si nu-mi pare rau, fie ca a dat acadele la copii, fie ca nu. nici de artist nu-mi pare foarte rau, da' il respect mult pentru influenta majora pe care a avut-o asupra muzicii pop-dance si asupra conceptului de show live. melodiile lui nu ma atingeau decat cand eram mai mic (asta si vroia, nebunu' de el), dar nici acum nu as putea spune ca imi provoaca greata. pe unele le fredonez, pe altele le ascult in the background, nu ma deranjeaza. ce ma enerveaza mult este tot circul asta caracteristic si obsesia mass-media pentru el. vh1 si mtv au facut multa lume sa se sature pana peste gatlej de Megastar. vorba domnilor de la Happy Fish, lasati-l sa se odihneasca in pace, sacalilor!

(ce, credeati ca am mai mult de spus?)

BONUS: iordache a dat cu un videoclip home-made in noi. in timp ce se asteapta o varianta oficiala, va prezentam Morsa lui iordache:

coca, mi-e dor de tine

ma enervezi!
se cer scuze cititorului pentru pauza cauzata de vaste si largi motive de lene. pe scurt si pe obiect, b'estfest 2009 mi-a placut mult de tot. daca dadeam si niste klaxoane (asa cum bine zicea domnu' dan amariei pe facebook), era mai mult ca perfectul. ne pare rau pentru cele intamplate si pentru parerile de rau cauzate de festival. de asemenea, ne pare rau si de concertul luna amara din fire, ratat din cauza de festival mai sus mentionat.
in ceea ce priveste contzerturile, coming up next...nine inch nails 25 iulie, coldplay 19 sept, porcupine tree 9 octombrie, yeah yeah yeahs 1 dec. si asta e doar inceputul sezonului.
dorinta mea a mai mare este sa ajung la praga, la radiohead. din pacate, am promis niste chestii unor oameni si ar cam trebui sa ma tin de cuvant.
in rest, evitand autocenzura bunului simt, va urma un text despre MJ si ce crede eu despre el. plus bonus extra cado!tuttinaturali! se va incerca un soi de cronica la politist, adjectiv (care mie mi-a placut).
sa fie intr-un ceas cu cuc bun! ne auzim la pulivara!

ziua 0

vai de mine, cum a fost!
patrice - un reggae plin de energie, care mi-a adus aminte de manu chaou' de anul trecut, terminat cu un bis de vis in ploaia in care toata lumea canta si dansa.
o ploaie furioasa si epuizanta care, daca ne gandim bine, nu prea lipseste de la marile festuri ale angliei, de exemplu. o salutam, deci, dar speram sa nu ne mai atace cu atata ura data viitoare.
white lies - britanicii astia depresivi care suna foarte bine au avut un show curat si sincer. au cantat frumos, fara briz-brizuri, asa cum le place lor sa o faca. joy division reincarnati. placut, doresc un al doilea concert.
the killers - au rupt! nu-s chiar cel mai mare fan, dar imi plac multe dintre singleurile lor. cel mai mult m-a dat pe spate decorul de pe scena...kitschos si specific las vegasului, a picat foarte bine in ton cu proiectiile de pe spate. oamenii stiu sa faca spectacol! jos pelerina!

de-abia astept ziua de maine, de-abia mi-am facut incalzirea!

vine, vine, vine...

...B'ESTFEST!!!!

de-abia astept patrice, white lies, the killers, grimus, ayo, moby, ab4, klaxons, franz ferdinand, persona si santana! distractie, soare, gagicute frumoase, bere, mici, poiana. am pofta de concerte si sper sa nu ma ploua prea mult.live-reports everyday @ dob.ro
distractie placuta si sarutari de maini doamnei!

kumm e kumm!!

kumm, doamnelor si domnu'. kumm, kumm, de trei ori kumm. oamenii au un nou tobar, un nou sound, un nou single si un nou album. pana la peninsula nu-i mai prindeti live, da' va ordon sa-i vedeti in cel mai proxim concert cu putinta. noul stil ii prinde de minune (un fel de alternativo-dance-party-music care mie-mi aduce un pic aminte de yeah yeah yeahs), iar noul tobar, domnul paul ballo, bate de rupe si are si un stil foarte misto. cu totii il regretam pe domi, dar, dupa parerea mea, paul face fata cu brio si felicitari. cu aceasta ocazie, in cazul in care ballo-ul mai sus mentionat isi cauta numele pe goagal si da peste textul asta, as vrea sa-mi cer scuze pentru atitudinea bahica pe care am avut-o in vama, la finalul concertului din the hand. scuzele mi le cer, dar felicitarile si berea nu mi le retrag. revenind la formatie, din cate stiu eu, kummii intrara in studio si trag frumusetea asta de album caruia, cu ceva mai mult noroc, ii prind si eu lansarea pana sa ma intorc in tara aia cu accent britanic.

acestea fiind scrise, va las cu doua dintre motourile personale ale verii: cum e kumm!...si-o morsa. sa va fie bine!